Ioan Pelivan
Ioan Pelivan
1876-1954
„Dacă am putut suporta în tinereţea mea temniţe, exil, cazarmă, destituire din magistratură şi fel de fel de prigoniri şi umiliri sub regimul ţarist – cauza a fost credinţa mea nestrămutată […] în dreptatea şi sfinţănia cauzei româneşti. Românismul devenise pentru mine o credinţă neclintită, o adevărată religie. De când s-a trezit în mine conştiinţa naţională, niciodată şi nicăiri, nici la Universitate, nici în temniţe şi nici în surghiun, nu au încetat dragostea mea neţărmurită şi interesul meu copleşitor pentru România liberă, dar pentru care ardeam de nerăbdare să-i «văd fiinţa», să-i «aud graiul» şi să-i sărut pământul”.
„Moartea lui Ioan Pelivan în temniţele noastre şi a altor martiri şi eroi pentru cauza întregirii neamului nu poate fi uitată niciodată şi rămâne una din petele negre pe paginile scrise cu sânge şi lacrimi ale istoriei neamului nostru.” (Pantelimon Halippa)
Om politic, jurist, publicist, Ioan Pelivan a fost unul dintre principalii promotori ai curentului unionist și ai mișcării de eliberare națională din Basarabia, participând la toate acțiunile importante care au determinat soarta Basarabiei. În timpul studenției a constituit societatea „Pământenia basarabeană” care pleda pentru autonomia Basarabiei, înlăturarea regimului autoritar țarist și introducerea limbii române în școli, administrație și biserică, motiv pentru care ohrana țaristă l-a închis la pușcăria din Dorpat. S-a întors la Chișinău și împreună cu alți fruntași basarabeni a înființat primul ziar în limba română, intitulat „Basarabia” (1906-1907), care a fost în permanență persecutat de ruși pentru propagarea ideii introducerii limbii române în învățământ. Ziarul a fost închis pe 11 martie 1907, după ce în ultimul număr s-a publicat în limba română imnul „Deșteaptă-te române”. A editat gazeta politică „Cuvânt Moldovenesc”, a participat la fondarea Partidului Național Moldovenesc și a fost ales deputat în Sfatul Țării. După proclamarea independenței (24 ianuarie 1918) a fost numit ministru de Externe al Republicii Democratice Moldovenești. Alături de Daniel Ciugureanu a solicitat intervenția armatei române pentru restabilirea ordinii la Chișinău.
A votat în Sfatul Țării pentru Unirea Basarabiei cu România, iar după proclamarea acesteia s-a aflat în delegația oficială care a predat Actul Unirii regelui Ferdinand I. A reprezentat Basarabia la Marile Adunări Naționale de la Cernăuți (28 noiembrie 1918) și Alba Iulia (1 decembrie 1918) unde a rostit memorabilele cuvinte: „Dacă nu ne vom uni în aceste ceasuri, nu vom avea odihnă în mormânt. Urmaşii noştri ne vor blestema pentru că nu ne-am folosit de aceste vremuri mari prin care trecem”. A fost desemnat șef al delegației basarabenilor la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) pentru a negocia recunoașterea frontierelor statului român rezultate din actele de Unire. În capitala Franței a fost principalul activist basarabean care a desfășurat o uriașă activitate politică în fața Europei pentru a demonstra dreptul legitim al Basarabiei de a se uni cu România. A editat la Paris ziarul „La Basarabie” și o serie de broșuri prin care a susținut cauza Basarabiei. S-a confruntat politic, propagandistic și ziaristic cu bolșevicii și organizațiile filoruse care susțineau cu înverșunare că Basarabia este o provincie rusească. A publicat numeroase cărți și articole în ziarele franceze despre ocupația Basarabiei sub jugul rusesc (Le Temps, Le Matin, Le Figaro, La Victoire, Le Journal etc.), reușind să convingă cercurile oficiale și opinia publică internațională de locul și rolul provinciei dintre Prut și Nistru în cadrul României. Nicolae Iorga aprecia că „reunirea Basarabiei la România nu a fost un succes al diplomației românești, cum s-a afirmat în permanență, ci rezultatul propagandei efectuate de Pelivan la Paris”.
Fostul deputat din Sfatul Țării a fost arestat abuziv în noaptea fatidică de 5 mai 1950 și încarcerat la Sighet, fără a fi judecat și condamnat.
Percheziționarea locuinței și operațiunea de ridicare abuzivă în miezul nopții a fostului luptător național sunt relatate dramatic de Nadia Perju-Mardale, fiica adoptivă a lui Ioan Pelivan: „… la ora 3.00, au venit de la securitate să-l caute pe Ioan Pelivan. Casa în care locuia era veche, avea uşa de sticlă şi cu gratii. Băteau în geam aşa de tare că uşa bubuia de lovituri. Ne-am uitat prin geamul uşii şi am văzut trei civili cu pistoale. Tăticul era treaz. Mi-a dat două dosare să le ascund. Le-am ticsit după caloriferul de lângă geam. După aceea m-am dus să deschid uşa. <> nocturni au intrat. Au spus că au ordin de percheziţionare. Când securiştii se aflau încă în casă, lui Ioan Pelivan i s-a făcut rău, fiind nevoit să se aşeze într-un fotoliu. Împlinise deja vârsta de 74 de ani. Eu m-am apropiat de el. A cerut un ceai. M-am dus să fac ceai. Un securist a urmat după mine ca să vadă ce pun în cană. I-am dat ceaiul. Părea foarte tulburat. Era deja în etate, avea vârsta de 74 de ani şi era cam bolnav. Securiştii au spus familiei că trebuie să meargă să dea o declaraţie, după care acţiune va reveni”. Din acel moment, nimeni din familie nu l-a mai văzut pe marele patriot român.
Fotografia din penitenciar îl înfățișează într-o stare de deprimare, cu fața scofâlcită, tuns zero și îmbrăcat în uniformă vărgată de pușcăriaș. „Din cauza batjocurii temnicerilor, frigului și umezelii din închisoare, Ioan Pelivan se îmbolnăvise grav, avea dureri reumatice feroce. Ajutor medical nu primea. Temnicerii – bestii îl jigneau, îl scuipau, îi trăgeau palme, ceea ce îi provoca o suferință morală mai mare decât cea fizică. Din cauza alimentației proaste suferea de subnutriție. S-a stins din viață la 24 ianuarie 1954, de ziua Unirii Principatelor, fiind omorât prin chinuri și umilință. La 25 ianuarie a fost scos noaptea și aruncat într-o groapă din cimitirul închisorii”. (Nadia Perju Mardare, fiica adoptivă a lui Ioan Pelivan)
