Alexandru Lapedatu

Istoric, geograf, profesor universitar, vicepreședinte, președinte și secretar general al Academiei Române, ministru Cultelor și Artelor în șase guverne și ministru de stat în patru guverne, Alexandru Lapedatu a fost unul dintre marii români care au aparținut generației Marii Uniri. În iulie 1917, Guvernul i-a încredințat misiunea de a organiza îmbarcarea și supravegherea așa-zisului „tren al băncii” care transporta tezaurul României la Moscova. În decembrie 1916, la patru luni de la decizia intrării în război alături de Antanta, politicienii români s-au temut că țara va fi ocupată de armatele germane și tezaurul va fi confiscat. Guvernul refugiat la Iași a hotărât, în cele din urmă, să transporte pentru mai multă siguranță tezaurul cultural și cel al Băncii Naționale la Kremlin. Primul transport a fost trimis la Moscova în decembrie 1916. Alexandru Lapedatu este însărcinat să însoțească al doilea transport care includea aurul și bunurile culturale aflate în patrimoniul statului. A stat în Rusia din 5 august 1917 până în 5 ianuarie 1918, timp în care a asistat la cucerirea orașului de către bolșevici. În ianuarie 1918, Lev Troțki anunța ruperea relațiilor cu România și rămânerea în custodia guvernului bolșevic a tezaurului românesc. Pe toată durata misiunii, Alexandru Lapedatu a ținut un jurnal captivant în care a notat despre drumul spre Moscova, descriind atitudinea ostilă a soldaților ruși la sosirea tezaurului românesc.

Vineri, 28 Iulie: La ora 5 am trecut Prutul. Încă dincolo de graniţă, soldaţii şi ofiţerii ruşi dădeau năvală, la opriri, să se urce în tren. Au fost însă împiedicaţi de cazaci, care, cu arma în mână, păzeau în fiecare staţie ca nimeni străin să nu intre în trenul încredinţat lor.

„Joi, 3 august 1917: La ora 3 am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică şi umedă de sub scara corpului de gardă al fostului palat imperial, sală care a fost acceptată, negreşit, fără a fi fost văzută. Cum aici s-au pus depozitele a patru ministere – Culte, Domenii, Externe şi Interne – adică opt vagoane, lăzile s-au aşezat fără nicio regulă şi rânduială”.

„Vineri, 3 Noiembrie 1917: S-a isprăvit. Bolşevicii sunt victorioşi pretutindeni. Vestea a fost cunoscută şi răspândită azi dimineaţă prin foile lor […] Guvernul bolşevic stăpân. Statul major al armatei lui Kerenski arestat, iar acesta scăpat, travestit în haine de marinar. Vasăzică, ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple, s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită, cred, definitiv, pentru că nu sunt dintre aceia care să mai aştepte de la sfârşitul războiului o întoarcere a lucrurilor spre bine pentru noi. Numai vreo minune mai poate întoarce soarta decisă a noastră”. (Alexandru Lapedatu – Amintiri)

A adus contribuții decisive la pregătirea poziției României la negocierile de pace de la încheierea Primului Război Mondial. A fost desemnat membru al delegației României la Conferința de Pace de la Paris de către prim-ministrul Ion I.C.Brătianu. A susținut revendicările teritoriale naționale și a pregătit documentații cu privire la situația geografică, etnică, socială, culturală și politică a românilor din fostul imperiu austro-ungar. A participat la ceremonia semnării Tratatului de la Versailles (iunie 1919), la negocierile de la Paris privind chestiunea Basarabiei și la negocierile cu Ungaria soluționate prin Tratatul de la Trianon (1920). Viața sa a luat o întorsătură dramatică odată cu procesul de sovietizare a țării. În iunie 1948 a fost exclus de comuniști din Academia Româna și acuzat că a fost mâna dreaptă a lui Ion I.C. Brătianu. A fost arestat în noaptea fatidică de 5/6 mai 1950. A murit la Sighet de ziua sa onomastică, pe 30 august 1950. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună fără slujbă religioasă și fără semn de mormânt.