Onisifor Ghibu

„Dacă în Transilvania și în Bucovina trăia gândul că odată și odată ele se vor uni cu România, trebuie să recunoaștem că aproape nimeni nu credea în învierea Basarabiei, care era socotită pentru vecie pierdută în brațele colosului de la răsărit. Cei o sută și mai bine de ani de apăsare rusească se părea că stinseseră acolo orice urmă de conștiință românească, fără vreo nădejde de întremare. Și totuși, în cartea vieții stătea scris că piatra pe care a nesocotit-o Ziditorul va ajunge piatra din capul unghiului: Basarabia, cea mai înapoiată și mai înstrăinată provincie românească, a fost cea dintâi care a revenit la trupul național, iar țara clasică a iredentismului daco-roman, Transilvania, fu sortită să fie cea din urmă la ospățul cel mare al bucuriei”.

Om politic, ziarist, doctor în filozofie și pedagogie, membru corespondent al Academiei Române, Onisifor Ghibu a fost intelectualul ardelean cu un rol hotărâtor la educarea maselor populare și la reînvierea conștiinței naționale a moldovenilor din Basarabia. A fost în centrul evenimentelor importante și a pregătit starea de spirit indispensabilă realizării Unirii. A dus o campanie intensă pentru intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei în vederea eliberării Transilvaniei. A devenit o voce incomodă în Transilvania, motiv pentru care a fost condamnat de unguri la moarte în contumacie pentru înaltă trădare (1916). După ocuparea Bucureștiului de către trupele germane, s-a refugiat la Iași, iar din 1917 la Chișinău, unde a desfășurat o uriașă activitate culturală și politică în vederea redeșteptării naționale a populației. A intrat în contact direct cu fruntașii basarabeni unioniști și a organizat Partidul Naional Moldovenesc. A înființat Asociația Națională a Învațătorilor din Basarabia și a condus o vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română prin deschiderea de școli și cursuri românești. A instalat la Chișinău prima tipografie cu litere latine cu care au fost tipărite publicații și peste o sută de mii de abecedare românești. A tipărit ziarul „România Nouă”, cu subtitlu de „organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor Românilor”, care a avut un rol important la regăsirea de sine a moldovenilor. În mijlocul haosului politic și al propagandei antiromânești, Onisifor Ghibu a fost cel care a dus o luptă crucială pentru schimbarea fundamentală a mentalității filoruse a moldovenilor. A fost prezent la lucrările Sfatului Țării când s-a votat Unirea Basarabiei cu România. După 1 decembrie 1918 a fost rechemat din Basarabia și ales secretar general al Resortului Instrucției Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), având responsabilitatea de a reorganiza învățâmântul românesc în condițiile create dupa realizarea unității de stat. S-a dedicat sferei academice, fiind principalul artizan al înființării și organizării Universității românești din Cluj.

„Mântuirea noastră este numai într-o Românie nouă a tuturor Românilor. Pentru înfăptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri, dacă va fi nevoie”.  Onisifor Ghibu

Pentru activitatea sa permanent naţionalistă şi antisovietică, Onisifor Ghibu a fost urât și vânat de ruși. Menținerea lui în libertate a fost privită ca un pericol pentru bolșevismul rusesc. A fost întemnițat în mai multe rânduri, fiind considerat un dușman de moarte al regimului comunist. În decembrie 1956 a fost arestat și condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru că a trimis o scrisoare conducătorilor sovietici prin care le cerea retragerea trupelor sovietice din România și retrocedarea Basarabiei, Bucovinei și ținutului Herța în granița lor firească românească. A fost grațiat în ianuarie 1958 în urma intervenției personale a lui Petru Groza. A trecut prin lagărul de la Caracal și prin penitenciarele Sibiu, Văcărești și Făgăraș. A trăit până la finalul vieții ca persona non grata a regimului, fiind cenzurat, persecutat și marginalizat pentru convingerile și credința sa.