Iuliu Maniu

„Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr”

Jurist, om politic, președinte al PNȚ, parlamentar în mai multe legislaturi și de trei ori prim-ministru al României Mari, Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai importanţi lideri politici pe care i-a avut România. Activitatea sa politică în slujba idealului națioanal a marcat decisiv istoria românilor. Și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania. A ținut discursuri curajoase în Parlamentul de la Budapesta prin care a condamnat politica de maghiarizare și lipsa de drepturi a românilor din Transilvania. După izbucnirea Primului Război Mondial a fost încorporat în armata austro-ungară și trimis pe frontul italian pentru că refuzase să colaboreze politic cu autoritățile din Budapesta. În luna octombrie 1918 s-a aflat la Viena unde a acționat pentru organizarea foştilor militari români din armata austro-ungară. A constituit Comitetul Național al Românilor din Transilvania în cadrul căruia a ocupat funcția de președinte. Pe fondul dezmembrării monarhiei habzburgice și al haosului produs de valurile de dezertări din regimentele austriece contaminate cu bolșevism de pe frontul rusesc, situația din Viena scăpase de sub controlul autorităților. Iuliu Maniu regrupează în jurul său zecile de mii de soldați români aflați în serviciul militar al imperiului, restabilește ordinea și salvează Viena de la instaurarea unei republici bolșevice. Ajuns apoi în Transilvania, a pus capăt negocierilor româno-maghiare dintre membrii Consiliului Național Român și reprezentanții Guvernului din Budapesta, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria și Unirea ei cu restul teritoriilor românești. A determinat pe sași să accepte și să recunoască Unirea. A fost printre protagoniștii care au organizat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A ținut un discurs memorabil prin care a subliniat clar viziunea sa legată de Unire: „Noi, onorată Adunare Naţională, privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un trimf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri și nu voim să sugem puterea nimănui, așa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea Unirii cu Regatul României a întregii Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de români al Ungariei”.

Pe 2 decembrie 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, având misiunea instalării unei administrații românești în procesul de unificare legislativă și administrativă a Transilvaniei cu România. „Atunci când am decretat unirea, am decretat-o necondițional și nerezervând drepturi speciale provinciale pentru că am fost și sunt de credință nestrămutată că România întregită trebuie să fie una în corpurile legiuitoare, trebuie să fie una în guvernământul său, trebuie să fie una în sufletul său, în gândirea sa și în toate instituțiile publice de stat”. A luptat împotriva preluării țării de către comuniști. În anul 1947, în urma înscenării de la Tămădău, Iuliu Maniu a fost arestat de comuniști împreună cu ceilalți lideri ai PNȚ și condamnat la închisoare pe viață pentru „înaltă trădare”. A fost închis la penitenciarul de la Sighetu Marmației. Marele om politic a fost umilit, barjocorit și ucis prin înfometare. Avea picioarele pe jumătate paralizate și nu se mai putea ridica din pat. A sfârșit în chinuri cumplite într-o celulă înghețată, după o lungă și grea suferință ca urmare a anilor de tortură la care a fost supus. În ziua de 5 februarie 1953, trupul neînsuflețit al artizanului Marii Uniri a fost pus într-un sac și îngropat într-o zonă necunoscută din Sighet. Sufletul marelui român e demult la dreapta Tatălui. Moartea sa în detenție i-a păstrat intact prestigiul.