Iuliu Hossu

„Fraților! Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte, prin poporul Său credincios, dreptatea Sa însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: ne unim pe veci cu Ţara-mamă, România! […] A biruit dreptatea. Acesta-i ceasul dreptăţii Lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui pentru suferințele veacurilor purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui. Cuvintele Domnului se împlinesc şi aici întru împlinirea dreptăţii dumnezeieşti: «Mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd şi urechile voastre fericite că aud». Văd ziua întregirii neamului şi aud bunăvestirea dreptăţii lui Dumnezeu”.

Aflat în galeria celor șapte episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice, Iuliu Hossu a fost unul dintre marii ierarhi care s-au dedicat luptei politice pentru realizarea Marii Uniri. A desfășurat o bogată activitate politică și patriotică, luptând pentru consolidarea unității naționale. Doctor în filozofie și teologie, membru de onoare al Academiei Române și senator de drept în Parlamentul României Mari. În timpul războiului a îndeplinit misiunea de preot militar în spitalele cu răniți din Imperiul Austro-Ungar. A participat la elaborarea actelor Unirii, iar la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost cel care a citit Proclamația de Unire în fața a peste 100 000 de participanți veniți din toată țara. A făcut parte din delegația transilvăneană care a prezentat Actul Unirii regelui Ferdinand, alături de Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod și episcopul ortodox Miron Cristea. A fost întâmpinat la București de un întreg alai de urale, în frunte cu regele Ferdinand și regina Maria. Conform mărturiei episcopului Hossu, s-au rostit atunci discursuri istorice: „Sunteți așteptați de 1000 de ani. Să nu ne mai despărțim niciodată!”

„Eram în Ierusalimul aspiraţiilor naţionale, în cetatea de scaun a voievozilor ţării româneşti! Cât de intense erau entuziasmele care azi nu-şi pot găsi loc în vorbă: strigăte ca de osana – osana pentru Transilvania. Vedeam lacrimi care îngenuncheau pe unii. Alţii presărau flori cine ştie de unde aduse din Bucureştiul plin în 1918 doar de petalele inimilor. Unii aruncau pălăriile, cu toţii răbufneau în strigăte de necontenită bucurie. Venea Transilvania! Ardealul, Ardealul ne cheamă! Noi cei patru duceam pentru vecie voinţa de Unire. Totală! Stăteam toţi patru încremeniţi. Priveam cerul senin a pierdută, a mistică binecuvântare, şi – Doamne, Doamne – curgeau şi lacrimile noastre din căldură de nesecat izvor.” (Episcopul Iuliu Hossu, despre înmânarea Actului Unirii regelui Ferdinand)

Odată cu instaurarea regimului comunist, pentru episcopul Hossu începe o nouă luptă. Biserica greco-catolică este desființată, iar preoții greco-catolici sunt obligați să treacă la ortodoxism. Pentru că a refuzat scaunul de mitropolit al Moldovei oferit de comuniști în schimbul trecerii la religia ortodoxă, vestitorul Marii Uniri a fost arestat în 1948 de o echipă a Securității și acuzat că a rămas fidel în credință Bisericii de la Roma. A fost internat la Dragoslavele și Căldărușani, iar din mai 1950 la închisoarea din Sighet. A fost eliberat în vara anului 1955. I s-a stabilit domiciliu forţat până la sfârşitul vieţii. S-a stins din viață pe un pat din Spitalul Colentina, fără putere, dar cu aceeași credință de nezdruncinat. Ultimele sale cuvinte au fost: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă!”