Ilie Lazăr

Avocat, doctor în drept, om politic, Ilie Lazăr a fost unul dintre maramureșenii de legendă care au luptat pentru Unirea provinciilor istorice cu România. O figură fascinantă, un român autentic și o viață incredibilă, demnă de un film. La izbucnirea războiului a fost încorporat în armata austro-ungară unde a primit rangul de ofițer. Împreună cu soldații săi a dezertat din armata imperială și s-a înrolat în Armata Regală Română. A fost conducătorul companiei care a eliberat Cernăuțiul ocupat de ucraineni în zilele tulburi din finalul Primului Război Mondial și primul român care a înălțat tricolorul pe acoperișul primăriei din Cernăuți, în noiembrie 1918, după mai bine de un secol de ocupație străină. A fost desemnat să reprezinte Maramureșul, plasa Șugatag, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, devenind la vârsta de doar 23 de ani cel mai tânăr semnatar al Actului Unirii. Pe drumul spre Alba Iulia s-a ocupat de protecția lui Gheorghe Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918. A însoțit delegația românilor ardeleni care a prezentat la București Actul Unirii. A fost primit în audiență de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu căruia i-a prezentat un memoriu cu problema Maramureșului istoric de la nord de Tisa, demonstrând pe bază de hărți, localități și denumiri toponimice existența și drepturilor istorice ale românilor din nordul țării. La insistențele lui Ilie Lazăr, Ionel Brătianu a ordonat generalului Prezan, șeful Statului Major al Armatei Române, să înainteze cu armata în Maramureș și să restabilească ordinea întrucât bande înarmate de ucraineni bolșevizați ocupaseră Sighetul și alte localități, terorizând populația din toată regiunea și arestând pe fruntașii români. Ilie Lazăr a sprijinit acțiunea de eliberare a Maramureșului, fiind personajul cheie care a rechiziționat de la săteni circa șaizeci de perechi de boi pentru ca trupele române să traverseze munții înzăpeziți ai Carpaților. Armata română recuperează localitățile din Maramureșul istoric, grație tunurilor trase de boii înhămați de Ilie Lazăr.

După înfăptuirea Unirii, Ilie Lazăr a fost trimis imediat să organizeze administrația românească în județul Satu Mare, unde a preluat funcția de secretar al județului. Pentru toate binefacerile Marii Uniri, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de comandor. S-a implicat activ în viața politică, fiind unul dintre fruntașii Partidului Național Țărănesc și omul de taină al lui Iuliu Maniu căruia i-a rămas credincios în toate împrejurările. A fost persecutat continuu de rivalii politici pentru statura politică, atitudinea intransigentă și convingerile sale democratice. A fost întemnițat în timpul dictaturilor lui Carol al II-lea și generalului Ion Antonescu. În 1946 a fost arestat de comuniști înainte de alegeri și condamnat la 7 luni de carceră pentru legături cu organizația antisovietică „Sumanele Negre”. În iulie 1947 a fost arestat din nou și implicat în „Înscenarea de la Tămădău” prin care a fost condamnat la 12 ani temniță grea pentru „complot şi încercare de trecere frauduloasă a frontierei”. A cunoscut Golgota suferinței în temnițele de la Râmnicu Sărat, Văcărești, Jilava, Ministerul de Interne, Galați, Sighetu Marmației și în coloniile de muncă forțată de la Culmea și Periprava. A fost bătut până la sânge de torționarul Alexandru Vișinescu. Nemairezistând chinurilor, a strigat în întreaga închisoare: „Fraților, mă asasinează șapte inși în frunte cu directorul!”. A fost eliberat la 9 mai 1964, după 17 ani cumpliți de temniță.