Gheorghe Brătianu

Istoric, om politic, profesor universitar, membru titular al Academiei Române. După intrarea României în război în august 1916, Gheorghe I. Brătianu, în vârstă de 18 ani, se înrolează voluntar, fiind încorporat la Regimentul 2 Artilerie. În perioada 10 octombrie 1916 – 31 martie 1917, a urmat cursurile şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie, la Iaşi, iar la 1 iunie 1917 este avansat la gradul de sublocotenent. În vara anului 1917, participând la luptele grele de la Cireșoaia a fost rănit, iar după însănătoşire a ajuns din nou pe front, în Bucovina. Experienţa de pe front şi-a expus-o în cartea „File rupte din cartea războiului”.

După demobilizarea sa din armată, în anul 1918, Gheorghe I. Brătianu a urmat calea firească a studiilor pentru a deveni şi a se afirma ca savant istoric. A luat licenţa în drept la Universitatea din Iaşi (1919), licenţa în litere la Sorbona, Franţa (1921), a devenit doctor în filosofie la Universitatea din Cernăuți (1923) și doctor în litere (istorie medievală), tot la Sorbona, în Franţa, în anul 1929.

După 23 august 1944 a fost considerat de comuniştii din România ca fiind adversar al acestora şi atacat în presa de stânga ce servea interesele Partidului Comunist din România. În anul 1947 autorităţile comuniste i-au fixat domiciliu obligatoriu pe strada Biserica Popa Chiţu, în Bucureşti, interzicându-i şi contactele cu lumea din afara ţării. Totodată, a fost suspendat şi din postul de la Universitate şi de la Institutul de Istorie Universală „N. Iorga”, iar la 9 iunie 1948, prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale, i-a fost retrasă calitatea de membru al Academiei Române, alături de alte 97 personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti.  Deşi a fost sfătuit încă din 1947 de către prieteni să se refugieze înafara ţării, Gheorghe I. Brătianu a refuzat şi a continuat activitatea sa ştiinţifică pe durata anilor de domiciliu forţat (1947-1950) redactând patru mari lucrări: „Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române”, „Formules d’organisation de la paix dans l’histoire universelle”, „În jurul întemeierii statelor româneşti” şi capodopera sa, „La mer Noire. Des origines a la conquete otomane”.

În noaptea de 5/6 mai 950 a fost arestat şi întemniţat la penitenciarul pentru deţinuţi politici de la Sighetu Marmației, unde, fără a fi fost vreodată judecat şi condamnat. A murit în noaptea de 23/24 aprilie 1953. Prin grija familiei, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Ștefănești, judeţul Argeş, la Biserica Florica, în anul 1971, împreună cu ale unchiului său Constantin I.C.Brătianu, de asemenea mort în temniţele comuniste. Pe placa funerară de la Biserica Florica, familia sa a pus următoarea inscripţie: „Au murit la Sighet, neclintiţi în credinţa lor. Osemintele aşezate în aceeaşi criptă la 2.X.1971”.

Sursa text http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_I._Br%C4%83tianu