Silviu Dragomir

The National Assembly on 1 December 1918 appears to be great thanks to the idea it has made to materialize and thanks to the majestic solemnity that the solidarity of the leaders and the unanimous enthusiasm of the masses gave to it. The idea of Alba Iulia included everything the nation has strived to achieve over entire centuries of vicissitudes, the deep-going precepts of the past, as well as the unwavering belief in the bright truths of the new world. A political lesson of unmatched value for all times, but especially for the generations who have a historical responsibility in the too often dramatic development of political events.”.

Istoric, doctor în teologie, om politic, membru titular al Academiei Române, deputat și ministru al României. A urmat studii universitare în teologie și istorie la Cernăuți, Viena și Moscova. Între anii 1918-1947 a fost profesor de istoria popoarelor din sud-estul Europei la Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității din Cluj. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde a îndeplinit funcția de secretar al acesteia. În ziua marelui eveniment a adresat în fața mulțimii un discurs entuziast și mobilizator. A doua zi după Marea Unire, la 2 decembrie 1918, Silviu Dragomir a fost ales notarul Marelui Sfat Național Român, iar apoi membru al Consiliului Dirigent, la nivelul căruia a îndeplinit funcțiile de director pentru învățământul superior și șef al biroului de presă. La propunerea sa, Marele Sfat Național Român a aprobat textul unei telegrame adresate regelui Ferdinand prin care se consfințea că: „Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi ţara ungurească, ţinută la Alba Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazu, a declarat într-un elan de entuziasm fără margini, unirea teritoriilor sale cu Regatul României”. După 1918 s-a implicat cu multă ardoare în viața social-politică a României, activând în mai multe partide: Partidul Naţional Român, Partidul Poporului, Partidul Naţional Agrar şi Partidul Naţional Creştin. A fost ministru în mai multe guverne, răspunzând de problemele minorităților. În virtutea calității de ministru, Silviu Dragomir a participat la ședința Consiliului de Coroană din iunie 1940 când s-a discutat ultimatumul sovietic cu privire la cedarea necondiționată a Basarabiei și a Nordului Bucovinei. A fost printre puținii demnitari care au votat împotriva sfâșierii fără rezistență a României. În august 1940 s-a pronunțat cu vehemență și împotriva Dictatului de la Viena prin care a fost cedat Ardealul de Nord.

Odată cu desființarea Academiei Române și transformarea ei în Academia Republicii Populare Române, Silviu Dragomir a fost eliminat din viața științifică. Prestigiul național și conduita militant-patriotică l-au făcut incomod pentru regimul comunist. A fost arestat în 1948 și condamnat la 1 an și 6 luni închisoare. În 1949 a fost rearestat și internat administrativ, fiind acuzat că a fost ministru în guvernele burghezo-moșierești. A scăpat cu viață din chinurile îndurate în închisorile de exterminare din Caransebeș și Sighet. A fost eliberat în anul 1955, după 7 ani cumpliți de temniță.