Emil Hațieganu

Politician, jurist, doctor în drept, membru al Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania, membru de onoare al Academiei Române, ministru al României Mari, Emil Hațieganu s-a implicat în acțiunile unioniste din Transilvania. A fost ales președinte al Consiliului Naţional Român din Cluj. A organizat Gărzile Naționale până la 1 decembrie 1918. Emil Hațieganu a fost prezent în calitate de delegat și la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România. A fost ales în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, fiind însărcinat cu documentarea proceselor verbale și cu conducerea Departamentului Codificării și Justiției. A fost numit și președinte al Comisiei Legislative pentru unificarea legislației Ardealului cu legislația Vechiului Regat. Una dintre primele acțiuni ale Consiliului Dirigent a fost transmiterea către Guvernul din Ungaria a hotărârii de unire a Transilvaniei cu România și constituirea sa. Rezoluția Adunării de la Alba Iulia a fost tradusă în maghiară de către Emil Hațieganu și a fost transmisă de către Alexandru Vaida-Voevod prin intermediul lui Ioan Erdelyi.

În perioada interbelică a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Justiţiei (7-8 iun. 1930) şi ministru al Sănătăţii, Muncii şi Ocrotirii Sociale (10 octombrie 1930 – 4 aprilie 1931) în guvernele Gheorghe Mironescu; ministru de stat (6 iunie -17 octombrie 1932 şi 14 ianuarie – 9 noiembrie 1933) în guvernele Vaida-Voievod; ministru fără portofoliu în guvernul Groza (7 ianuarie – 29 noiembrie 1946). A ocupat funcția de rector al Universității din Cluj (1929-1930).

A fost arestat în 1945 pe motiv că a susținut dictatura antonesciană. A fost închis în arestul din Bucureşti al Corpului Detectivilor, fiind pus „la dispoziţia d-lui ministru”. A fost din nou arestat în noiembrie 1948 și condamnat într-un proces la Cluj. „În 1948, noiembrie, – relata Emil Hațieganu – pentru că am dat, respectiv votat ca consilier al Băncii Agrare din Cluj, un împrumut din fondurile proprii ale băncii, deci nu din sume primite de la Banca Naţională, unei întreprinderi din Cluj pentru plata salariilor muncitorilor şi n-am respectat instrucţiunile B.N.R., împrumutul fiind dat în luna septembrie, 12, 1948, după stabilizare, când nu erau bani mulţi în circulaţie, din patru consilieri care am votat împrumutul cu unanimitate, eu am fost condamnat la 2 ani închisoare şi am făcut la închisoarea din Caransebeş trei ani”. A fost eliberat în 1951. Conform mărturiei sale dintr-o declarație de la anchetă, prigoana a continuat și după eliberare: „în 5 noiembrie 1951 am fost eliberat, m-am urcat în tren către Cluj, dar la Arad am fost reţinut la Poliţia gării, dus la Securitatea din Arad, de acolo la Cluj, unde am stat din 8 noiembrie 1951 până la 23 februarie 1952, şi dus la Sighet, de unde m-am reîntors la Cluj la 22 noiembrie 1953, la închisoarea Securităţii”. S-a stins din viață în anul 1959.